Pagină web realizată în program pentru crearea site-uri, WebWave.

Context: 

Ministrul Daniel David, despre acuzațiile de cenzură în mediul academic: „Nu e o cenzură, sunt seturi de bune practici europene” | Digi24

Am plecat de la ideea că ultima dezbatere fierbinte din bulă, legată de presupusa cenzură a MEC asupra ISE are încă părți confuze pentru mine și am început să scriu. Revin acum la introducere mai lămurită decât eram la început, dar încă cu întrebări. Mi-a trecut prin cap și idee mai conspiraționistă, pe care nu vreau să o împărtășesc. Cea corectă politic e că la nivelul tuturor actorilor implicați (Edupedu, ISE, MEC) au fost neclarități și s-au făcut erori. Asumarea lor contează pentru că, până la urmă, e importantă recâștigarea încrederii în toate cele trei instituții (incluzând presa).

Câteva idei:

1. Discuția despre faptul că MEC ar fi încercat să „ascundă informații” nu prea are sens. Informațiile (datele) din raportul de 23 pagini elaborat de ISE nu sunt rezultatul unor studii originale ISE. Am constat cu oarecare surprindere că toate (cele prezentate în presă) sunt informații publice, multe dintre ele publicate în diferite broșuri și rapoarte care se găsesc tocmai pe…site-ul MEC. Oricum, ministerul educație din România nu poate „ascunde” media orelor de predare din Europa, cu atât mai puțin pe propriul site.

Mai mult, cred că astfel de informații pot fi descoperite și printr-o cercetare de tip jurnalistic. Dacă media orelor de predare din Europa este considerată de interes public și merită chiar atât de multă dezbatere, mi se pare un pic surprinzător că jurnaliștii nu vin cu  investigații proprii în acest sens, ca să contribuie la lămurirea situației. 

2. De la un Institut de cercetare s-ar așteaptă o analiză mai complexă, așa cum  înțeleg că a formulat cererea Edupedu:

„Pe baza studiilor disponibile și a expertizei interne a ISE, ce efecte pot fi anticipate ca urmare a aplicării acestor măsuri?– Cum sunt afectate calitatea predării (…), Ce efecte de domino pot apărea (…) 2.Există în literatura de specialitate sau în cercetările realizate de ISE recomandări care susțin sau, dimpotrivă, contrazic direcția acestor politici publice recente?”

Cu toate că Edupedu insistă că e doar o solicitare de informații de interes public, ceea ce văd eu aici că se cere este un produs intelectual cu caracter științific. Efectele nu pot fi anticipate pe baza unor informații care stau în pom și trebuie doar culese, e nevoie de analize de date, inferențe cauzale, predicții cu privire la evoluția unor variabile, etc. Nici din studiile de specialitate nu poți să mergi să îți iei recomandări ca de la supermarket, ar fi implicat un proces laborios de cercetare.

3.  O paranteză foarte importantă- atunci când am auzit prima dată despre scandal, m-am gândit că ISE ar trebui să aibă dreptul să își transmită direct către public concluziile, fără nicio intervenție MEC. Apoi am citit că, dată fiind relația aparte de subordonare cu MEC, nu poate trimite răspunsuri în nume propriu.

La fel ca mulții alții, am văzut asta ca fiind frustrant, mai ales în situații de criză de genul acesta, în care ai vrea să te poți îndrepta către un fel de „for al înțelepților” care să îți ofere o perspectivă cât mai puțin părinitoare.

Așa cum are statutul acum, ISE nu poate fi acel for și mi se pare că e chiar o incompatibilitate între statutul de subordonat MEC (cu specificul lui) și posibilitatea de a răspunde la o cerere cum e cea formulată de Edupedu. În același timp, ISE are printre atribuții evaluarea politicilor educaționale, de unde și pertinența cererii Edupedu. Asta e o temă cu adevărat importantă pe termen lung și cred că aici dl. ministru ar trebui să vină să explice mai detaliat și mai „la rece” cum gândește el această instituție și care sunt modelele din care se inspiră, pentru că ambivalența aceasta între misiunea științifică a institutului și subordonarea lui financiară față de minister e confuză încă pentru mulți dintre noi.
Așa cum înțeleg eu lucrurile deocamdată, sistemul acesta ar trebui să funcționeze bine, cu o autonomie științifică corespunzătoare a institutului în perioade „de pace”, atunci când e posibilă o planificare pe termen lung a cercetărilor și un acord asupra acestora. De exemplu, de la toamnă, dacă toate merg bine, ISE ar putea începe să studieze în liniște și pace relația dintre numărul de elevi din clasă și rezultatele în învățare; probabil că s-ar scrie un articol, s-ar publica într-o revistă peer-reviewed, asumându-se explicit relația instituțională cu MEC, iar lucrurile nu ar ieși dintr-un anumit firesc. Dar într-o situație „fierbinte” în care deciziile trebuie luate foarte rapid…ceva  a dat aici „fail”.

E clar că acum,  ISE nu poate face un raport cu adevărat independent și asumat în care să evalueze impactul deciziilor instituției supra-ordonate.

4. Revenind la solicitarea  adresată de Edupedu, ISE avea mai multe variante pertinente de răspuns:

• să spună că nu poate onora această solicitare (pentru că este în incompatibilitate, pentru că nu îi intră în atribuții, etc);

• știind că oricum nu poate trimite răspunsul în nume propriu, să dea mai departe cererea către MEC împreună cu niște sinteze și articole mai vechi, din care să încropească MEC un răspuns;  

• să elaboreze un document complex, cu caracter științific, ca răspuns la niște întrebări complexe- așa cum e documentul de 23 de pagini.

Dacă a ales varianta c), are sens atunci și nevoia unui peer- review. Văd că uii spun că atâta timp cât documentul e trimis presei, e un „document de presă”. Dar nu destinarul sau mai degrabă intermediarul către public contează, ci conținutul.  Ce 23 de pagini par să cuprindă un conținut științific- de exemplu, se prezintă date, se fac inferențe, predicții și recomandări pe baza lor. Evaluarea independentă a rigurozității științifice a raportului este și mai importantă când el este adresat publicului larg și nu unui public informat științific. Acest document  va avea autoritate științifică în ochii publicului și în același timp poate ghida acțiuni sociale (de exemplu, acțiuni sindicale sau dimpotrivă, de susținere a măsurilor).

Din fragmentele pe care le-am citit, cred că raportul merita într-adevăr serios revizuit. Dar nu vreau să pun accent pe acest aspect, așa că voi detalia într-o altă postare.

Peer-review-ul nu ar putea  fi făcut de cineva aflat într-o poziție superioară în MEC, care ar fi incompatibil cu acest rol din două puncte de vedere: are o autoritate administrativă, nu științifică asupra ISE (?) și în același timp reprezintă instituția ale cărei acțiuni sunt vizate de raport.

5, Mi-a venit în cap o metaforă care ar descrie situația, sper că nu e prea trasă de păr. Se spune în povești, de exemplu, că Împăratul Verde se consultă cu sfetnicii lui înțelepți. Aici e aproape ca și cum, într-o situație de nemulțumire și tensiune populară, ai interpela Sfatul acela și l-ai întreba ce părere are despre cum procedează Împăratul Verde. Ok, oamenii aceia sunt înțelepți și încearcă să dea sfaturi cât mai bune și mai obiective din punct de vedere științific, dar ei nu sunt complet independenți de Împăratul Verde. Ei nici nu au voie să spună orice în exterior, când se exprimă ca sfetnici, nici nu te poți baza pe ei într-o atare situație că oferă o perspectivă 100% obiectivă despre șeful lor. Mai mult, orice document prin care comunică, trebuie asumat de Împăratul Verde. În schimb, poate vorbi fiecare individual chiar și lucruri pe care nu poate exprima Sfatul ca întreg.

6. În cele din urmă, pare destul de clar că instituția care poate vorbi direct cu presa este MEC. E clar și că lucrul ăsta nu a fost și nu este înțeles sau acceptat de mulți oameni implicați. E discutabil și cât de bună e formula asta.  

Oricum, cererea Edupedu de informații ar trebui trimisă  către MEC. Aici nu ar avea sens  să se ceară folosirea propriei expertize științifice pentru a sintetiza recomadări din literatura de specialitate, de exemplu. În schimb, s-ar putea cere dovezi că sunt luate în calcul posibilele efecte negative ale măsurilor, consecințele anticipate, planurile de contracarare, etc.

a surprins plăcut să îmi dau seama că documentul pe care l-ar elabora MEC în colaborare cu ISE, în acest caz, ar fi destul de asemănător cu cel pe care l-a trimis deja! El ar trebui să conțină date corecte din punct de vedere științific și interpretări pertinente (asumate de ISE, supuse unui proces de peer- review independent) și în același timp o asumare politică a deciziei. Cu cât ar fi mai consistent din punct de vedere științific documentul, cu atât s-ar vedea mai clar diferența dintre ceea ce e recomandat de specialiști pe baza datelor avute la dispoziție și o parte de „avânt”, de „curaj”, care reflectă asumarea politică.

Drafturile (ex, sinteze ale literaturii de specialitate) folosite în acest proces- fie ele de 10 sau 100 de pagini, ar servi comunicării interne în elaborarea documentului final și ulterior ar putea fi incluse în rapoarte sau studii publicate, asumate de toată lumea. În general, un răspuns la o cerere de informații formulată de către presă, nu ar trebui să aibă mai mult de 2-3 pagini.

În situația care a generat scandalul, eu mă gândesc că MEC a greșit pentru că nu a sesizat confuzia în care se află Edupedu (care aștepta opinia științifică a unui institut independent) și nu a corectat-o printr-un răspuns direct și asumat în care să spună că cererea nu poate fi onorată în forma inițială, invitând Edupedu să se adreseze direct către MEC. În condițiile în care pentru atâția oameni deștepți nu este clar ce face ISE, MEC trebuie să își asume răspunderea comunicării deficitare.

În interpretarea în care toată lumea greșește numai, fără nicio intenție rea, putem vedea povestea ca pe rezultatul unui reflex al instituțiilor (și a presei, se pare), de a schimba mai mult hârtii decât idei. Și al nostru de a aștepta mai nou mereu sfârșitul lumii.

Articole din această categorie